Sunt rugaciuni speciale care se fac de catre preoti si episcopi cu scopul de a curati, binecuvânta si sfinti pe om, natura înconjuratoare, bisericile, obiectele de cult, casele, cele casnice, roadele câmpului si toate lucrurile de care omul are nevoie în viata, pentru lauda lui Dumnezeu si mântuirea sufletului.
Este nevoie sa sfintim permanent natura înconjuratoare, pentru ca prin pacate zilnice omul îsi întineaza inima, simturile, casa, mintea si trupul. Prin pacat îsi tulbura întreaga familie, sotia, copiii, vecinii, lucrurile cu care se hraneste, animalele care îl slujesc, deci totul.
De aceea, pentru a scoate pacatul din om si duhul diavolului, care cauta sa se faca stapân peste cel robit de patimi si peste întreaga zidire, omul trebuie sa alerge la Dumnezeu si la Biserica pentru a fi iertat de pacate si pentru a i se face rugaciuni speciale de sfintire si iertare.

Roadele ierurgiilor sunt urmatoarele:

omul devine din nou vas al Duhului Sfânt;

patimile se linistesc;

vrajmasii fug;

bolile se vindeca;

oamenii se întaresc în dreapta credinta si primesc binecuvântare si har.

Ierurgiile se deosebesc de Sfintele Taine prin aceea ca Tainele sunt întemeiate direct de Mântuitorul si sunt obligatorii pentru mântuirea omului, sfintind momentele principale din viata lui, pe când ierurgiile sunt rânduite de Biserica si sfintesc nu numai pe oameni, ci si natura înconjuratoare, nefiind obligatorii pentru mântuire, fiecare din credinciosi cerându-le dupa credinta si nevoie.

Ierurgiile sunt de doua feluri:

1. Ierurgii care sfintesc persoanele .
2. Ierurgii care binecuvinteaza si sfintesc lucrurile si natura înconjuratoare de care are omul nevoie pe pamânt.

1. Ierurgiile care sfintesc persoanele se împart în trei categorii:

a) Ierurgii sau rugaciuni în legatura cu nasterea omului:

rânduiala femeii dupa nastere;

rugaciunea de punere a numelui pruncului;

rugaciunile de îmbisericire a femeii si a pruncului la 40 de zile dupa nastere.

b) Ierurgii care sfintesc viata omului pe pamânt:

rugaciuni pentru cei ce sunt sub blestem si sub juramânt;

rugaciuni de împacare a celor învrajbiti;

rugaciuni pentru tot felul de boli la copii, tineri si batrâni;

molitfele Sfântului Vasile cel Mare si ale Sfântului Ioan Gura de Aur;

rânduiala rasoforului si a tunderii în monahism si slujba marelui si îngerescului chip (schivnicia).

c) Ierurgii care privesc sfârsitul omului pe pamânt, cum sunt:

rânduiala pentru iesirea sufletului;

slujba înmormântarii;

rugaciunile de dezlegare a celor adormiti;

rânduiala citirii stâlpilor la cei morti;

rânduiala pomenirii mortilor, la trei, la noua si la patruzeci de zile;

rânduiala parastaselor sau panahidelor pentru cei raposati.

2. Ierurgiile care binecuvânteaza si sfintesc lucrurile si natura înconjuratoare se împart si ele în trei categorii:
a) Ierurgii sau slujbe de sfintire a obiectelor de cult .
b) Ierurgii privind sfintirea apei (agheasma mica si agheasma mare de la Boboteaza) si a obiectelor legate de viata omului.
c) Ierurgii speciale . Amintim aici, în special pentru cei bolnavi, rânduiala litaniilor, procesiuni în care au loc scoaterea pe câmp si prin sate a sfintelor moaste si a icoanelor facatoare de minuni, pe timp de razboi, de seceta, de boli, cutremure si alte primejdii mari care ameninta viata oamenilor.
În continuare, ne vom îndrepta atentia mai mult asupra ierurgiilor legate de restabilirea sanatatii. Cele mai importante rugaciuni de vindecare se citesc la Sfântul Maslu. Apoi sunt molitfele Sfântului Vasile cel Mare, în numar de trei, molitfele Sfântului Ioan Gura de Aur, în numar de patru, rugaciunile la Sfintele Moaste si icoanele facatoare de minuni si multe alte rugaciuni de sanatate ce se afla în Molitfelnic.

SUS

Ierurgii în legătură cu naşterea omului:

1) Rânduiala de ziua întâi pentru femeia lăuză, îndată după naştere.

În prima zi, îndată ce femeia naşte un prunc viu, soţul acesteia sau o rudă a proaspetei mame aduce la biserică o sticlă cu apă curată (plată) pentru sfinţire, iar preotul se roagă pentru iertarea păcatelor mamei şi pentru îndepărtarea tuturor răutăţilor şi pentru vindecare. Cu această apă sfinţită se stropeşte casa, lăuza, pruncul şi toţi ai casei. Apoi preotul citeşte trei molitve pentru femeia lăuză, în care se roagă pentru grabnica ei ridicare din patul naşterii, pentru iertarea păcatelor ei, pentru ocrotirea ei şi a pruncului de bântuiala duhurilor necurate şi pentru curăţirea mamei de întinăciunea trupească pricinuită de naştere. În a doua rugăciune, preotul cere Domnului s-o miluiască pe mamă, pe prunc, trimiţându-le îngeri luminaţi si strălucitori, ferindu-i de toată fermecătura si de asuprirea duhurilor rele. Se citeşte si rugăciunea de curăţenie pentru cei care s-au atins de lăuză, considerându-se "necuraţi", după Levitic (12, 1-4). Dacă preotul face această molitfă acasă, stropeşte cu apă sfinţită pruncul, casa şi pe cei ai casei; iar copilul însemnat cu semnul sfintei cruci la frunte, la gură şi la inimă. Din apa sfinţită cu acest prilej se obişnuieşte a se pune în baia (scăldătoarea) copilului, în primele trei zile după naştere.

2) Rugăciunea la însemnarea pruncului, când i se pune numele, la opt zile după naştere.

La opt zile după naştere, este chemat preotul acasă unde se află pruncul născut şi face rugăciunea de punere a numelui copilului. Preotul îl binecuvântează, făcându-i semnul crucii la frunte, pentru luminarea minţii şi a gândurilor; la gură, pentru sfinţirea cuvântului şi a suflării, şi la piept, pentru ferirea inimii de poftele şi patimile trupeşti; apoi îi citeşte o rugăciune pentru punerea numelui. În timpul din urmă, preoţii împreunează această rânduială fie cu cea din ziua întâi, fie cu cea a botezului. Datina de a pune numele pruncului a opta zi după naştere este veche, fiind moştenita din Legea Veche, care orânduise această zi pentru curăţirea pruncilor de sex bărbătesc, prin taierea împrejur şi prin punerea numelui (Lev. 12, 3). Noi, creştinii, am păstrat-o fiindcă şi Mântuitorul însuş a fost tăiat împrejur a opta zi după naştere, când I s-a pus numele de Iisus (Luca 2, 21).
Numele care se dă la botez este de obicei numele naşului sau al Sfântului zilei, sau al altui sfânt pe care părinţii îl aleg copilului ca patron sau ocrotitor. Este bine să se pună nume de sfinţi din calendarul ortodox. Sfântul al cărui nume îl purtăm trebuie să fie pentru noi nu numai un ocrotitor sau păzitor, ci si un model de urmat şi un îndemn statornic spre adevărata vieţuire creştinească.

3) Rânduiala îmbisericirii pruncului şi a curăţirii lăuzei, la 40 de zile după naştere.

La 40 de zile, lăuza luând pruncul vine la biserică, unde i se fac rugăciunile de curăţire si de îmbisericire a copilului. Acestea amintesc momentul când Maica Domnului, la împlinirea zilelor curăţeniei, a adus dumnezeiescul Prunc la templu, unde a fost primit în braţe de dreptul Simeon, binecuvântând pe Dumnezeu că a văzut mântuirea aşteptată de Israel (Luca, 2, 22-30). Preotul citeşte molitvele de curăţire, rugându-se întâi pentru mamă, ca Dumnezeu să o curăţească de întinăciunea lăuziei şi să o învrednicească a intra din nou în sfântul locaş şi a se împărtăşi cu Sfintele Taine; se roagă apoi pentru prunc, pentru ca Dumnezeu să-l crească, sa-l binecuvânteze şi să-l sfinţească, învrednicindu-l, la vremea cuvenită, de luminarea botezului.
După terminarea rugăciunilor - citite în pronaosul bisericii - dacă pruncul este deja botezat, preotul luându-l pe braţe îl închină la sfintele icoane, ca Domnul Iisus şi Maica Domnului să-l ocrotească în viaţă rostind cuvintele: "Se îmbisericeşte robul lui Dumnezeu (N) în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin"; iar dacă este băiat merge cu el şi în altar, închinându-l în cele patru părţi ale Sfintei Mese şi la Proscomidie, apoi în mijlocul bisericii, rostind de fiecare dată cuvintele de îmbisericire. Şi încredinţându-l mamei îi miruieşte pe amândoi. In caz că pruncul e nebotezat, preotul, după ce l-a luat în braţe, face cu el - din pronaos spre altar - semnul crucii şi miruieşte numai pe mamă, urmând a-l îmbiserici, după botez.

4) Molitfa ce se face la femeia care a avortat copilul.

De se va întâmpla ca femeia să avorteze copilul, cu voie sau fără de voie, de îndată să alerge la preotul ei duhovnic să se spovedească si să-i citească molitfa de curăţire. În rugăciunea de iertare preotul spune: "...Însuţi şi pe roaba ta aceasta (n) care astăzi a căzut în păcatul uciderii cu voie sau fără de voie şi a lepădat pe cel zămislit într-însa ....vindecă-i durerile, sănătate şi putere trupului şi sufletului dăruieşte-i şi cu înger de lumină păzeşte-o de toată năvălirea nevăzuţilor vrăşmaşi...".

SUS

Ierurgii în legătură cu viaţa omului: logodna, dezlegări şi molitfe, rugăciuni la diferite trebuinţe;

1) Logodna

Ce e logodna şi care e rânduiala ei?

Logodna (cuvânt slav, care înseamnă a face făgăduinţă de căsătorie) e rânduită de Biserică în vederea tocmirii sau aşezării nunţii a doi tineri, care s-au făgăduit unul altuia. Biserica binecuvintează această veche datină printr-o slujbă scurtă, premergătoare nunţii sau cununiei; slujba logodnei de cele mai multe ori se face împreună cu slujba cununiei, săvârşindu-se imediat înaintea acesteia (dar se poate face şi aparte).

Ce trebuie să ia logodnicii cu ei la biserică?

Logodnicii, căci aşa se numesc tinerii care doresc să se logodească, merg la biserică împreună cu naşii, luând cu ei două lumânări, inelul de logodna şi verighetele de la cununie.

Ce este inelul de logodna?

Inelul de logodnă este un obiect-simbol cu o vechime remarcabilă şi care a marcat momentul care precede căsătoria încă din antichitate. Toată simbolistica acestui obiect se leagă atât de latura socială, devenind un semn distinctiv pentru viitoarele soţii, cât şi de spaţiul spiritual, în care inelul oferit de bărbat şi acceptat de viitoarea soţie devenea simbolul unirii lor pe viaţă.
Primii despre care se ştie sigur că au purtat inele de logodnă, au fost egiptenii. O dată cu acordarea inelului de logodnă de către bărbat, femeia consimte să-i fie supusă şi să îi dea ascultare deplină până la sfârşitul vieţii. Mai târziu a fost considerat ca un semn al iubirii statornice.
La început ceremonia de logodnă era mai elaborată şi mai importantă decât cea de căsătorie, care era o simplă împlinire a angajamentului de logodnă. Mult mai târziu, în creştinism, inelul a început să facă parte din ceremonia de nuntă.

Unde se oficiază logodna?

Slujba logodnei se face în naos, adică în sânul Bisericii, înaintea unei mese pe care se aşează Sfânta Evanghelie, Sf. Cruce, sfeşnice cu lumânări şi verighetele de nuntă. Logodnicul stă în dreapta, ca unul care este mai mare şi cap femeii, iar logodnica, la stanga lui, lângă inima lui, ca una care este mai mică decât barbatul, fiind făcută din coasta lui şi datorandu-i supunere şi ascultare, cum recomandă Sf. Simion al Tesalonicului.

Care este rolul naşilor la logodnă şi la cununie?

Atât la logodnă cât şi la cununie, mirii sunt însoţiţi de naşi (nuni). Rolul şi datoria naşilor la logodnă ca şi la cununie este acelaşi ca ale naşilor de la botez. Ei sunt martori şi chezaşi ai temeiniciei făgăduinţelor făcute de viitorii soţi unul faţă de altul şi ai trăiniciei legăturii pentru tot restul vietii. De regulă, ei sunt aceiaşi de la botez, sau urmaşii lor şi trebuie să fie ortodocşi şi cu bună vieţuire creştinească, purtându-se faţă de miri ca niste parinţi şi învăţători ai acestora. În timpul slujbei, naşii ţin în mână făclii aprinse, simbol al curăţiei mirilor, al luminii darului de sus şi al bucuriei.

2) Dezlegări şi molitfe

În molitfelnic, cartea de căpetenie a preotului ce cuprinde slujbele Sfintelor Taine şi Ierurgii, există un capitol denumit dezlegări şi molitfe. La nevoie, credinciosul poate solicita preotului să i se citească:
- Rugăciunea pe care o citeşte arhiereul sau preotul pentru iertarea tuturor păcatelor celor de voie şi celor fără de voie şi pentru tot jurământul şi blestemul;
- Rugăciunea pentru cei ce sunt în blestem şi pe sine însuşi cu jurământ s-au legat;
- Rugăciune pentru dezlegarea de blestem;
- Rugăciunea pentru împăcarea celor învrăjbiţi;
- Molitfele Sfântului Vasile cel Mare;
- Molitfele Sfântului Ioan Gură de Aur.
Molitfele Sfântului Vasile cel Mare şi ale Sfântului Ioan Gura de Aur numite şi exorcisme, sunt cele mai puternice rugăciuni împotriva duhurilor necurate din oameni şi case. Ele se citesc numai de preoţi şi duhovnici batrâni care au viaţa curată şi sunt mari postitori şi care au dezlegare de la duhovnicii lor să le citească, căci dacă le citesc preoţi tineri, fără post şi viaţă cât mai curată, diavolii chinuiesc mai tare pe cei bolnavi şi nu ies din oameni, ba uneori se răzbună cu mari ispite asupra celor care au citit molitfele.
Moliftele de izgonire a diavolilor din oameni şi chiar din animale se citesc numai în zile de post, mai ales la miezul nopţii în biserică, în faţa icoanelor făcătoare de minuni sau lângă racla cu moaşte ale sfinţilor. Atât preotul care le citeşte cât şi cei bolnavi de duhuri necurate împreuna cu rudele şi însoţitorii lor, trebuie să ţină post negru cel putin o zi şi o noapte, uneori chiar trei zile.
Când bolnavii posedaţi de duhuri rele nu se vindecă, se va face spovedania generala a celor bolnavi şi a rudelor lor, ca nu cumva cineva dintre ei să fi făcut păcate grele şi să fi rămas nespovedite.

3) Rugăciuni la diferite trebuinţe

Pentru diferite nevoi ale credincioşilor, Biserica a rânduit diferite rugăciuni :
- la felurite neputinţe şi boli,
- celor tulburaţi de duhuri necurate;
- la construirea unei case, a unei fântâni, la diferite lucrări în grădină etc.;
- la vremuri de secetă sau de necontenirea ploilor.

SUS

Ierurgii în legătură cu moartea omului: citirea stâlpilor, înmormântarea, parastasele

1) Slujba la ieşirea cu greu a sufletului.

Trebuie să ştie orice creştin care are în îngrijire un bolnav, netransportabil, să cheme preotul acasă pentru a-l împărtăşi grabnic. Să nu aştepte până bolnavul nu mai poate vorbi, devine inconştient sau intră în comă, când preotul nu-i mai poate administra sfintele taine.
Când se constată că un bolnav trage cu greu să moară, sau nu poate sa-şi dea sufletul, să cheme preotul pentru a-i citi slujba de "ieşire cu greu a sufletului". În cadrul acestei slujbe, care se săvârşeşte la capul bolnavului, preotul se roagă pentru iertarea păcatelor celui aflat pe patul suferinţei şi pentru ca Dumnezeu să-i fie îndurător în "cumpăna cea dreaptă" a sfârşitului, cerându-i despărţirea sufletului de trup. După citirea unor tropare, preotul citeşte o rugăciune pentru sufletul cel osândit spunând: "Stăpâne Doamne, Dumnezeul nostru, Atotţiitorule, Cel ce voieşti ca toţi oamenii să se mântuiască şi să vină la cunoştinţa adevărului; Care nu voieşti moartea păcătosului, ci să se întoarcă şi să fie viu, ne rugăm şi cu umilinţă cerem Tie: sufletul robului Tau (N), dezleagă-l de toată legătura şi-l slobozeşte de tot blestemul, căci Tu eşti Cel ce dezlegi pe cei legaţi şi ridici pe cei căzuţi, nădejdea celor deznădăjduiţi. Porunceste, dar, Stăpâne, să se dezlege în pace sufletul robului Tău şi să se odihnească în locaşurile cele veşnice cu toţi sfinţii Tăi, prin Unul-Născut Fiul Tău cu Care împreună bine eşti cuvântat, cu Preasfântul şi bunul şi de-viaţă-făcătorul Tău Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin".

2) Citirea stâlpilor;

În zilele de până la înmormântare, preotul este chemat de familie, de regulă după amiaza sau seara, pentru a săvârşi slujba "stâlpilor". Această slujbă este o rugăciune scurtă pentru sufletul celui răposat, la care se adaugă citirea unor părţi din cele patru Evanghelii. Pentru aceasta, se pregăteşte din vreme o căţuie în care se aprinde cărbune şi se pune tămâie, care este dată la vremea cuvenită preotului pentru a tămâia trupul mortului.
De reţinut:

Unii credincioşi pregătesc tămâia cu care se va tămâia decedatul în obiecte improvizate (linguri, căni, farfurii, cutii de conserve etc.), ceea ce nu numai că este inestetic şi nepractic, dar constituie şi o lipsă de respect pentru cel decedat. Pentru a se evita astfel de situaţii, este indicat să se cumpere de la biserică ori de la magazinele specializate o căţuie (obiect destinat pregătirii tămâiei şi tămâierii) sau să se confecţioneze un astfel de obiect, cu deosebita grijă, de un meseriaş priceput.

Nu este potrivit apoi ca, pentru a arde tămâia să se folosească drept "foc" sau "jar" spirt, hârtie, capete de lumânare, lemne ori alte materiale inflamabile. Acestea, prin ardere, scot fum şi miros neplăcut, anihilând mirosul aromat al tămâiei şi afectând respiraţia celor prezenţi. Cel mai potrivit este să se procure cărbune special pentru cădelniţă şi căţuie.

In timpul slujbei încetează orice altă activitate, iar cei prezenţi păstrează liniştea şi o atitudine serioasă, rugându-se împreună cu preotul pentru sufletul celui răposat. Nu se vorbeşte, nu se fac gesturi, nu se râde. De asemenea, fiind moment de rugăciune, membrii familiei trebuie să-şi impună o reţinere de a plânge zgomotos ori cu vorbe, pentru a nu tulbura rânduiala slujbei. Cei care ţin lumânări aprinse în mâini să fie atenţi să nu aprindă hainele celor din jur şi să aibă grijă să nu curgă ceara pe jos, fie că sunt în casă, la capela mortuară sau în biserică.

Dacă în ziua respectiva este zi de post, mâncarea trebuie să fie de post, asemenea şi alimentele folosite la alcătuirea colivei. Pentru a nu greşi, este bine să ne uităm în calendarul bisericesc, întrucât sunt şi perioade de dezlegare la anumite mâncăruri de dulce.

După plecarea preotului este bine, dacă se face priveghere de toată noaptea, să se citească de credincioşii mai evlavioşi, din sfintele Evanghelii şi Psaltirea.

Nu se fumează, nu se fac glume, nu se râde, nu se spun poveşti, ci se păstrează o atitudine solemnă.

Unii credincioşi, în situaţia când decedatul nu s-a spovedit şi nu s-a împărtăşit sau nu i s-a aprins lumânarea atunci când şi-a dat sufletul, solicită preotului la ectenie (rugăciunea de pomenire) să adauge "mort nespovedit, neîmpărtăşit şi fără lumânare". Într-adevar, Biserica ne învaţă că "trecerea cuiva din viaţă fără spovedanie şi fără grijanie (adică ultima împărtăşire, înainte de a-şi da sufletul) este socotită, pe drept cuvânt, nu numai ca o mare pagubă pentru sufletul celui răposat, ci si un mare păcat pentru cei ai lui, ramaşi în viaţă, dacă lucrul s-a petrecut din vina sau nepurtarea lor de grijă". În ultima vreme s-a renunţat la această practică de pomenire, pentru a nu scoate în evidenţă prin aceasta indiferenţa sau neglijenţa familiei faţă de cel mutat dintre cei vii.

3) Înmormântarea

Preotul merge la casa celui mort căruia îi citeşte aici rânduiala obişnuită. Merge apoi la biserică în fruntea unui convoi funerar format astfel: cel ce duce crucea, cel cu coliva şi vinul, cei cu steagurile, coroanele şi sfetnicul. Numărul opririlor diferă de obicei după numărul răspântiilor. În practică se fac trei opriri în numele Sfintei Treimi. Mortul este pus în biserică cu picioarele înainte apoi se aprind lumânări în Sfetnice special rânduite în jurul sicriului. După slujbă mortul este dus la groapă unde preotul toarnă peste el vin amestecând cu ulei în semnul crucii. Sicriul este coborât în mormânt unde preotul aruncă pământ în formă de cruce cu mâna sau lopata.

4) Parastasul

După înmormântare preotul merge la casa răposatului şi face rânduiala propriu-zisă a răposatului.
Coliva de la parastas simbolizează trupul celui adormit şi este simbol al învierii.
Zilele în care se mai pot face parastase sunt:
- la trei zile după moarte-în nădejdea învierii şi amintirea ridicării din mormânt a Mântuitorului în a treia zi sau-atunci începe putrezirea trupului afară de inimă.
- la nouă zile - în cinstea celor nouă cete îngereşti (atunci începe să putrezească inima)
- pomenirii se mai fac la 3, 6, 9 luni şi la un an, apoi în fiecare an la data morţii (de obicei).

SUS

Ierurgii în legătură cu sfinţirea naturii şi a bunurilor omului: sfinţirea casei (sfeştania), a fântânii, a holdelor.

1) Sfinţirea casei (sfeştania)
Ce este sfeştania?

Sfeştania este denumirea populară pentru Agheasma Mică sau Sfinţirea cea mică a apei. Din punct de vedere teologic sfeştania este o ierurgie.

Când se săvârşeşte?

Ea se săvârşeşte de către preot în biserică în prima vineri din fiecare lună, seara, iar în casele credincioşilor oricând cer credincioşii, mai puţin în săptămâna de după Sfintele Paşti sau de după Crăciun. Sfeştania se săvârşeşte în toate posturile de peste an, precum şi în zilele de post de peste săptămâna, miercurea şi vinerea. Cine poate, este bine să săvârşească sfeştanie în toate posturile. Cine nu poate, să o facă cel puţin în Postul Mare. Slujba sfeştaniei cuprinde sfinţirea apei, stropirea cu apă sfinţită a celor prezenţi şi a tuturor camerelor; după caz, se adaugă dezlegări de blesteme, de farmece, de jurăminte, rugăciuni pentru împăcare, pentru ajutor şi pentru sănătatea trupească şi sufletească a celor ce locuiesc în casă.

Care sunt roadele ei?

Prin stropirea cu Agheasmă, duhurile cele viclene din tot locul se gonesc, se îndepărtează aşadar prezenţa răului din casă, se iartă păcatele cele mici, gândurile cele rele, mintea se curăţă de lucrurile cele spurcate, bolile se izgonesc şi se dă sănătate sufletului şi trupului; se binecuvântează casa cu har de la Dumnezeu, cu lumină divină.
Casa nesfinţită, ca şi omul nebotezat, este vulnerabilă lucrării celui rău, poate fi bântuită de duhuri rele şi de răutăţile oamenilor, de vrăjitorii sau blesteme. Însă casa sfinţită şi cei ce locuiesc în casa sfinţită şi binecuvântată sunt ocrotiţi în faţa tuturor relelor, dacă ei înşişi nu aduc răul în casă prin săvârşirea lui.

Pregătirea :

Cine doreşte a chema preotul pentru a săvârşi sfeştania în casă, trebuie să ştie cum să se pregătească pentru aceasta. Mai întâi, cei din casă trebuie să se spovedească şi să postească, să se ferească de ceartă, duşmănii sau alte rele. În al doilea rând, casa în care urmează a se face sfeştania trebuie să fie curată. Este de neînchipuit să stropim cu apă sfinţită o casă murdară sau neîngrijită şi asta pentru că orice slujbă de sfinţire săvârşită de preot este echivalentă cu aducerea lui Dumnezeu în casă.

Cele necesare la sferştanie:

Pe o măsuţă acoperită cu o faţă de masă albă, orientată spre răsărit, se vor aşeza următoarele:
1. un vas larg la gură cu apă curată;
2. un mănunchi de busuioc;
3. câte un bol cu făină şi altul cu zahăr;
4. o pâine, o sticlă de undelemn şi una de vin;
5. o căţuie cu cărbune aprins şi tămâie ;
6. sfeşnice cu lumânări de ceară;
7. un pomelnic cu cei vii din casă ;
8. o icoană (dacă măsuţa nu se află în faţa unei icoane aşezate pe perete) ;
9. un prosop curat pe care preotul îşi va şterge mâna după sfinţirea apei ;

Programarea sfeştaniei:

Pentru organizarea mai bine a programărilor, notează numărul de telefon al părintelui paroh şi sună spre orele 19.00, după ce ai mai contactat câţiva vecini, care vor putea beneficia şi ei de slujba sfeştaniei împreună cu tine.

Text preluat de la : http://www.sfantulambrozie.ro